whatsapp-widget
Distribuie pe:

Kilian Schuller

Campanie activa 1 zile
0.0061538461538462% Complete

Suma primita

2 €

Necesari

32.500 €

Puteti dona direct prin transfer bancar in urmatoarele conturi:

Cont RON:RO94 RNCB 0041 1821 0401 0001

Cont Euro:RO67 RNCB 0041 1821 0401 0002

Acum poti dona extrem de simplu si rapid prin noua Aplicatie pentru Android si iOS "Salveaza o Inima"

Lista donatori

SFANTUL NECTARIE – PROTECTORUL NOSTRU

Kilian Schuller

Campanie activa 1 zile

Campanie începută la data de 17.11.2026

👦 Nume: Schuller
👦 Prenume:Kilian
🗓️ Vârsta: 3 ani
💳 Suma necesară: 35200 Euro
🩺 Diagnostic:Paralizie cerebrală

Povestea lui Kilian, spusă de mama lui

Aș vrea să te rog ceva înainte să citești mai departe: pune-te o clipă în locul meu. Nu ca să-ți fie milă de noi, ci ca să înțelegi ce înseamnă să iubești un copil atât de mult și să nu poți face nimic cu mâinile tale.

Ziua în care s-a născut Kilian trebuia să fie cea mai frumoasă din viața noastră. Am ajuns la cezariană de urgență, iar când l-au scos din mine, nu am auzit ce speram să aud. Am văzut un copil care nu se mișca. Era încordat, țeapăn, ca și cum tot trupul lui ar fi fost strâns într-un pumn. Nu l-am apucat în brațe. L-au luat imediat, la un spital de pediatrie, și eu am rămas acolo cu o singură întrebare care nu mi-a mai dat pace: ce are copilul meu?

A stat internat 37 de zile. Treizeci și șapte de zile în care eu așteptam o vorbă de la medici, iar ei făceau investigație după investigație. Kilian nu se putea mișca, nu putea înghiți, era mereu încordat. Și nimeni nu ne putea spune de ce. Să-ți fie frică de un diagnostic e cumplit. Dar să-ți fie frică de ceva care nici măcar nu are nume e și mai rău.

Ne-au trimis acasă cu un monitor și cu un aparat de aspirat. Pentru că băiețelul meu nu putea să înghită, iar salivei lui nu avea pe unde să-i meargă. Exista riscul permanent să se înece cu propriile secreții, în orice clipă, și ziua, și noaptea. Îl hrăneam printr-o sondă pusă pe nas. Casa noastră nu mai era o casă. Era o cameră de spital, cu aparate pe lângă pat, cu fire, cu alarme. Eu nu mai dormeam, ci ascultam. Fiecare pauză a respirației lui mă făcea să-mi sară inima din piept.

Dacă ai un copil, sau ți-ai imaginat vreodată că vei avea, gândește-te cum ar fi să nu-l poți lăsa nicio clipă singur, pentru că ar putea să se înece lângă tine, în pătuțul lui.

Când Kilian avea șase luni, într-o dimineață, l-am schimbat, l-am spălat, l-am îmbrăcat, ca în orice altă zi. Și atunci am văzut că nu mai poate să respire cum trebuie. Nu știu cum am format numărul ambulanței. Știu doar că a venit și elicopterul, și că băiețelul meu de șase luni a plecat de lângă mine pe calea aerului, pe oxigen, luptându-se pentru fiecare respirație.

La spital i s-a pus diagnosticul de infecție oro-fecală. A stat o săptămână pe oxigen. Pentru că nu mai putea fi hrănit în siguranță, i s-a făcut o gastrostomă (PEG), prin care mănâncă și astăzi: o deschidere chirurgicală direct în stomacul lui mic, ca să poată supraviețui.

Nici nu apucasem să-mi trag sufletul, că la o săptămână după aceea, în mijlocul nopții, Kilian a fost intubat. Nu mai putea respira singur.

Atunci ne-au pus în fața celei mai grele alegeri pe care o poate face un părinte. Am întrebat doctorii dacă, după o perioadă, putem încerca să-l dezintubăm, să vedem dacă poate respira din nou singur. Ni s-a spus că avem doar două variante: să acceptăm o traheostomă sau să-l dezintubăm și să-l lăsăm să plece.

Să-l lăsăm să plece. Auzi o asemenea propoziție despre copilul tău, pe care l-ai purtat în tine, și trebuie să decizi între un tub în gât și moarte. Nu există pregătire pentru așa ceva. Nu există părinte care să fie pregătit.

Am ales să-i dăm o șansă. Am acceptat traheostoma. Și am hotărât că vom lupta cât vom putea.

Pe 18 decembrie, chiar de ziua mea, Kilian a fost externat. Din nou, fără niciun diagnostic. Cel mai frumos cadou și cea mai grea povară în aceeași zi: să-mi duc copilul acasă, cu traheostomă, cu PEG, cu o cameră întreagă de aparate, și fără să știu ce are.

Au urmat aproape trei ani în care nu m-am oprit. Am căutat medici, spitale, terapii. Am scris, am sunat, am cerut păreri. Nu am vrut să cred că pentru copilul nostru nu mai există nicio speranță. Așa am ajuns la Spitalul Sant Joan de Déu din Barcelona. După o videoconferință cu șefa secției de neurologie, medicii au acceptat să-l evalueze amănunțit. În februarie 2026 am petrecut acolo o lună întreagă, departe de casă, cu Kilian pe brațe și cu o speranță pe care nu mai îndrăzneam s-o numim.

Și acolo, după aproape trei ani de întrebări fără răspuns, am primit în sfârșit un diagnostic: tetrapareză spastică și encefalopatie neonatală, provocate de lipsa de oxigen suferită de Kilian la naștere.

Trei ani am căutat un răspuns, și răspunsul a fost că a lipsit aerul. Că în câteva minute, în ziua în care a venit pe lume, copilul meu a rămas fără oxigen, iar acele minute i-au luat ceea ce viața trebuia să-i dea.

La începutul lunii martie, Kilian a împlinit trei ani. Tot atunci am aflat că, pentru prima dată în Europa, o echipă de medici din Mexic urma să vină în Elveția pentru tratamentul cu celule MUSE. Aveam foarte puțin timp. Nu aveam banii. Dar nu puteam spune „nu”. Am început o campanie, și oameni pe care nu-i cunoșteam au ales să creadă în fiul meu. În aprilie, la Zürich, Kilian a făcut primul transplant cu celule MUSE. În octombrie, la Budapesta, al doilea.

Fiecare pas ne-a dat speranță. Fiecare tratament ne-a făcut să credem că Kilian poate recupera, puțin câte puțin, din ceea ce viața i-a luat încă din prima zi.

Și acum avem din nou nevoie de tine.

Kilian este așteptat în Mexic începând cu 29 martie, pentru tratamentul Cytotron, un tratament pe care ne dorim enorm să-l poată face. Înainte de el, ar trebui să mai facă și al treilea transplant cu celule MUSE. Pentru amândouă avem nevoie de o sumă pe care nu o putem strânge singuri:

47.000 de euro pentru tratamentul Cytotron

22.000 de euro pentru al treilea transplant cu celule MUSE

Eu știu cât de mult sună. Știu că e o sumă imposibilă pentru o familie. De aceea, încă o dată, îți întind mâna.

Nu știu cât va putea recupera Kilian. Nu știu ce ne așteaptă. Dar știu un singur lucru: nu vreau ca, peste ani, să mă întreb dacă am fi putut face mai mult.

Tot ce ne dorim este să-i dăm posibilitatea să aibă o viață cât mai bună. Să poată progresa. Să poată comunica mai mult. Să aibă, într-o zi, cât mai multă independență. Atât. Lucruri pe care alți copii le fac fără să se gândească.

Kilian a trecut prin ce niciun copil nu ar trebui să treacă: intubat, traheostomizat, hrănit prin PEG, trecut prin nenumărate investigații și tratamente, toate înainte să împlinească patru ani. Eu am învățat să iau fiecare zi ca pe o nouă luptă. Dar nu o pot câștiga singură.

Așa că, dacă ai fi în locul meu, ce ai spera că va face un om care citește povestea copilului tău?

Orice donație, oricât de mică, ne apropie de tratamentele de care Kilian are nevoie. Iar dacă nu poți dona acum, te rog să distribui povestea lui. Un singur share poate ajunge exact la omul care va schimba totul.

Pentru noi, fiecare om care alege să stea lângă Kilian este o rază de speranță.

Îți mulțumesc din tot sufletul. În numele lui Kilian și al nostru.

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

 CONT RON RO94RNCB0041182104010001

CONT EURO RO67RNCB0041182104010002

Codul SWIFT/BIC pentru Banca Comercială Română (BCR) este RNCBROBUXXX

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele: