whatsapp-widget
Puteti dona direct prin transfer bancar in urmatoarele conturi:

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

Cont USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

Cont CHF: RO 12 BTRL CHF CRT 00 W828 7001

SFANTUL NECTARIE – PROTECTORUL NOSTRU

Mesajul disperat al unei fetiţe de 8 ani cu tatăl diagnosticat cu leucemie: „Vă implor, ajutaţi-mă să-mi salvez tăticul!'

Strigătul de ajutor al unei fetiţe din Republica Moldova a devenit viral pe Facebook. Copila speră să strângă banii necesari tratamentului tatălui ei, diagnosticat cu o leucemie.

„Vă implor, ajutaţi-mă să nu îmi pierd tăticul!“. Sunt rândurile scrise cu durere de către o fetiţă de numai 8 ani pe o coală de hârtie.   Mesajul prin care copila încearcă să-i convingă pe români să distribuie şi să doneze pentru tatăl ei, Sergiu Sandu, a fost postat pe Facebook de către şefii Asociaţiei „Salvează o inimă“, împreună cu textul: „Polina, fetiţa lui Sergiu, ne imploră să nu-i lăsăm. Pentru că la mijlocul acestei dureri se află cancerul... Viaţa acestui tătic are un preţ imposibil pentru ei... Nu mai au nimic decât speranţa în oameni“. Postarea a adunat în ultimele 11 zile peste 13.000 de redistribuiri. „L-au cam plimbat pe drumuri“ Tatăl Polinei are doar 33 ani, trăieşte în Republica Moldova şi a fost diagnosticat recent cu leucemie acută limfoblastică, o afecţiune hematologică severă, cauzată de proliferarea necontrolată în măduva osoasă a celulelor imature numite limfoblaşti.

Deşi diagnosticul sună cutremurător, Sergiu are şanse de vindecare, chiar dacă a pierdut timp preţios până la începerea tratamentului. „După ce a fost diagnosticat, în Moldova, l-au cam plimbat pe drumuri pentru că nu prea au medicină acolo. Cu ceva sprijin, a reuşit să plece în Turcia, la Clinica Emsey din Istanbul. Tratamentul lui se întinde pe o perioadă de aproximativ un an de zile. A făcut prima şi a doua şedinţă de chimioterapie şi urmează să vedem dacă va fi nevoie de transplant“, a declarat, pentru „Adevărul“, Vlad Plăcintă, preşedintele Asociaţiei „Salvează o inimă“, una dintre organizaţiile non-guvernamentale care s-au implicat în susţinerea tânărului tătic.

Are nevoie de 90.000 de euro

Campania iniţiată de Asociaţia „Salvează o inimă“ pentru Sergiu Sandu a început pe 7 noiembrie 2019, iar în zece zile s-au strâns 15.000 de euro, jumătate din suma de care bărbatul are  nevoie într-o primă fază. Conform primului plan de tratament emis de către Clinica Emsey din Istanbul (unde Sergiu este internat în prezent), în această etapă costurile tratamentului se ridică la cel puţin 30.000 de euro. „Ne-au dat trei preţuri în cazul lui Sergiu.

Cei 30.000 de euro pe care ni i-au comunicat la început sunt doar pentru chimioterapie. Pentru transplant se ajunge la 90.000 de euro. E greu pentru ei şi dureros, mai ales că au copii de crescut. Contactul îl ţinem mai mult cu cei de la clinică, pentru că e mai dificil cu familia. Când vorbesc cu mama, mai mult plânge... Şi ea, şi fetiţele îşi doresc foarte mult ca tăticul să vină acasă“, mai spune, pentru „Adevărul“, Vlad Plăcintă.

Mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a asociaţiei face apel la toţi cei care l-ar putea ajuta pe tânărul tătic cu o donaţie cât de mică: „Sergiu are nevoie de fiecare dintre noi ca să poată să-şi ducă această luptă, are nevoie de sprijinul nostru moral, dar şi financiar, pentru a putea efectua tratamentul. Secretul în boală este să te lupţi pentru a dobândi harul lui Dumnezeu. Mult folos avem din boli, este de-ajuns să le răbdăm fără cârtire şi să-L slăvim pe Dumnezeu, cerând mila Lui. Mântuirea sufletului prin răbdarea în boli, necazuri şi suferinţe. Să ne lăsăm cu încredere în seama iubirii lui Dumnezeu. Atunci când ne predăm lui Hristos, se linişteşte organismul nostru duhovnicesc, având drept rezultat funcţionarea fiziologică a tuturor organelor. Toate sunt influenţate. Ne facem bine, încetăm să suferim. Chiar şi având cancer, dacă îl lăsăm pe acesta în seama lui Dumnezeu, astfel sufletul nostru se linişteşte, harul Dumnezeiesc poate ca prin această liniştire să lucreze tămăduirea cancerului şi a celorlalte“, arată administratorii paginii în mesajul de mediatizare a cazului.

Strigătul de ajutor al bolnavului este tulburător. Sergiu Sandu spune că nu vrea decât să trăiască. „Cer ajutorul dumneavoastră îngenunchiat. E greu să ceri... Sunt ţintuit la pat şi doar voi mă puteţi ajuta. Nu mă lăsaţi, că n-aş putea fără dumneavoastră!“, spune Sergiu Sandu, într-o înregistrare video de pe pagina salveazaoinima.ro. Drama tânărului bolnav Tânărul basarabean spune că-şi doreşte din suflet să se întoarcă acasă, la cei doi copii mici rămaşi în grija soţiei, dărâmată de durere şi greutăţi. „Împreună cu soţia creştem doi copii mici. Trec prin multe investigaţii, tratamente costisitoare, chimioterapii, dureri insuportabile, deja este peste puterile mele, însă ştiind ca sunt pilonul casei, al copiilor, soţiei şi nădejdea părinţilor, îmi doresc din tot sufletul să lupt şi vreau să trăiesc alături de copiii mei. Viaţa mea depinde de o sumă mare pentru noi.

Familia mea este neputincioasă în faţa acestor cheltuieli. E greu să-mi privesc copilaşii şi să ştiu că viaţa mea depinde de o sumă pe care n-o avem. Am speranţa în oameni şi în bunul Dumnezeu, vă rog din suflet să-mi fiţi alături, am mare nevoie de ajutor“, mai spune Sergiu, într-un mesaj postat pe site-ul caritate.md. „Are nevoie de operaţie” Asociaţia caritate.md, care are ca scop sprijinirea celor aflaţi în dificultate şi suferinţă, a iniţiat campania pentru Sergiu din data de 24 octombrie 2019, iar până acum a strâns peste 1.800 de donaţii, totalizând 34.000 de dolari. Orice sumă venită în plus din donaţii îl va ajuta pe Srgiu să se apropie mai mult de  transplantul care i-ar putea salva viaţa. „Fiul meu, Serioja, are nevoie de operaţie. Vă rog din suflet, ajutaţi-l cu ce puteţi!“, spune cu lacrimi în ochi, într-un mesaj video, pe aceeaşi pagină, şi mama bărbatului, care imploră sprijin de lângă patul de spital pe care se află Sergiu.

Sursa ADEVARUL.RO