"Ce acţiune mai de suflet am fi putut face?"
Numele celor o sută de persoane a fost stabilit de o comisie din care au făcut parte inclusiv consilieri municipali ai celor două partide care compun Consiliul Local.
Printre cei care au primit Placheta Omagială "Centenarul Marii Uniri" se regăsesc tineri, dar și oameni aflați la vârsta a treia, profesori, militari, medici, polițiști şi nu numai.
Totul s-a întâmplat în cadrul unei gale în care decernarea distincţiilor a alternat cu un concert al Orchestrei de Suflători a Filarmonicii de Stat Botoşani.
„Încă de când s-au ivit primele zile ale anului 2018 ne-am propus să omagiem Centenarul Unirii printr-o acţiune de suflet. Şi ce acţiune mai de suflet am fi putut face decât una în care să aducem respectuosul nostru omagiu câtorva din mulţimea de botoşăneni care ne fac mândri de ei?”,
Fără politicieni
Lipsesc dintre premiaţi membrii de partid cu funcții importante, tocmai pentru a preveni disputele politice pe seama persoanelor desemnate.
„Poate ar fi trebuit să facem cel puţin 100.000 de plachete pe care să le oferim fiecărui locuitor al municipiului, dar acest lucru era imposibil. Cel puţin din punct de vedere al documentării pentru această acţiune am ales doar o sută. Să ne ierte cei care nu au fost nominalizaţi şi să considere că au fost premiaţi prin reprezentanţii lor, aici de faţă”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani.
În jur de 70 dintre cei 100 de nominalizaţi s-au prezentat la manifestare, alţii şi-au trimis reprezentanţi, alţii, cei mai puţini, nu au venit şi nici nu au desemnat o altă persoană care să le ridice placheta.