Cele mai grele momente din lupta pentru viață nu vin doar cu suferință emoțională, ci și cu poveri financiare neașteptate. Cheltuielile neprevăzute, care trebuie achitate urgent, apasă greu pe umerii familiilor deja copleșite de durere și neputință.
Dar în mijlocul acestor încercări, îi mulțumim lui Dumnezeu că trimite oameni cu suflet mare – companii care nu rămân indiferente, ci răspund cu inimă și solidaritate. Așa cum au făcut-o și SPICUL din Dorohoi și DMX Construction, care au ales să fie mai mult decât simpli spectatori – au devenit parte din povestea unui miracol.
Acești eroi discreți s-au mobilizat pentru a-l sprijini pe Ionuț Moșoiu, care are nevoie de o perioadă de trei săptămâni în Turcia pentru recuperare medicală intensivă și pentru reglarea dispozitivului DBS – o etapă esențială în lupta lui pentru o viață normală.
DMX Construction a oferit un sprijin generos de 7.000 RON
Spicul a donat suma impresionantă de 20.000 RON
Astfel se nasc eroii tăcuți, care nu cer recunoștință, dar care lasă urme adânci de lumină. Prin faptele lor, ei nu doar că salvează vieți, ci devin avocați ai binelui, ai compasiunii și, așa cum spune credința noastră, își câștigă locul în Împărăția Cerurilor.
Vă mulțumim, în numele lui Ionuț și al tuturor celor pe care îi susținem. Faptele voastre dau speranță acolo unde părea că nu mai e nimic.
05May
2025-05-05
Dragii noștri,
Vă scriu cu inima plină de recunoștință pentru sprijinul vostru necondiționat. Datorită vouă, Ionuț a ajuns la operația care i-a oferit o șansă reală la o viață mai bună. Intervenția a decurs bine, iar astăzi am fost externați, cu speranță reînnoită în suflet.
Totuși, lupta noastră nu s-a încheiat. Medicii ne-au informat că trebuie să rămânem în Istanbul încă cel puțin trei săptămâni, pentru reglajele delicate ale bateriei dispozitivului DBS. În această perioadă, Ionuț are nevoie de fizioterapie zilnică – 20 de ședințe recomandate, în valoare de 3.000 euro. Este o etapă esențială pentru ca tratamentul să aibă continuitate și rezultate.
Joi avem și un nou control la ortoped. Deși intervenția anterioară din România a fost bine intenționată, nu a fost completă. Acum, laba piciorului este strâmbă, iar glezna nu îi permite sprijinul corect. Medicul ne-a spus că e posibil să fie nevoie de o nouă operație. Vom afla mai multe în curând.
Pe lângă toate acestea, trebuie să ne asigurăm că putem rămâne în Istanbul. Cazarea costă 80 euro pe zi. Am primit ajutor pentru două nopți, dar de mâine nu știm cum vom face față. Nu mai avem resurse pentru hotel, transport sau terapiile necesare.
Mă doare să vă cer din nou ajutorul… dar suntem într-un moment critic. Vă rugăm din suflet, dacă puteți, fiți în continuare alături de Ionuț. Orice sprijin, oricât de mic, face o diferență uriașă.
Începem să vedem mici minuni – poate sta mai mult pe scaun, mișcările îi sunt mai sigure, iar speranța i se citește în ochi. Dar dacă nu putem continua acum, riscăm să pierdem tot ce am câștigat.
Vă mulțumim din toată inima pentru tot ce ați făcut și faceți. Fără voi, nu am fi ajuns până aici. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Cu recunoștință și speranță,
Mama lui Ionuț
02May
2025-05-02
Astăzi, Ionuț a fost dus în sala de operație. Cu inima plină de speranță și emoție, am asistat la împlinirea unei minuni pe care doar solidaritatea o poate face posibilă.
Este greu să exprimăm în cuvinte recunoștința pe care o simțim față de sponsorii noștri și față de toți oamenii cu suflet mare care s-au mobilizat într-un timp atât de scurt pentru a-i oferi lui Ionuț o șansă reală la o viață mai bună.
Această operație nu este doar un act medical. Este o punte spre libertate, spre un viitor în care Ionuț poate visa și trăi fără dureri și limitări.
Vă mulțumim că ați fost alături de el, că ați crezut în această luptă și că ați devenit parte din povestea lui.
💙 Continuăm să fim alături de Ionuț în perioada post-operatorie și vă vom ține la curent cu evoluția lui.
Astăzi, Asociația Salvează o inimă a achitat suma de 22.000 EURO, conform ordinului de plată atașat – o sumă care nu reprezintă doar o valoare financiară, ci o fărâmă de speranță și iubire pentru un copil greu încercat de viață.
Mâine este ziua cea mare. Cu emoție, credință și nădejde în Dumnezeu, Ionuț va intra în sala de operație la Liv Hospital din Turcia, sub atenta supraveghere a medicului Baran YILMAZ.
Diagnosticat cu Tetrapareză spastică dikinetică, Ionuț duce de ani de zile o luptă tăcută și dureroasă cu propriul său trup, care refuză să-l asculte. Fiecare pas, fiecare gest, fiecare zâmbet este un efort imens pentru el. Însă acum există o rază de lumină: montarea unui stimulator cerebral profund (DBS) – singura soluție medicală viabilă care poate reduce spasticitatea severă și mișcările necontrolate.
Această intervenție i-ar putea oferi un nou început – șansa de a merge și de a-și îmbrățișa părinții fără durere. Șansa de a avea o viață mai aproape de normalitate.
🙏 Le mulțumim din suflet tuturor celor care au donat, s-au rugat și au fost alături de Ionuț. Fără voi, acest pas nu ar fi fost posibil.
Ne rugăm ca totul să decurgă cu bine. Cu voia lui Dumnezeu, Ionuț va avea o viață mai bună!
Asociația Salvează o inimă a achitat azi suma de 5500 EURO conform ordinului de plată atașat.
Lupta noastră continuă!
Vă mulțumim!
28Apr
2025-04-28
Gesturile care schimbă destine: Mulțumim, DIVCO PACK! ❤️
Într-o lume în care fiecare zi ne testează limitele, curajul și speranța, există oameni și companii care devin adevărate raze de lumină pentru cei aflați în suferință. Astăzi, inima noastră bate cu recunoștință pentru DIVCO PACK, care a ales să fie alături de Ionuț Mosoiu, un tânăr de doar 17 ani ce luptă cu un diagnostic dur: Tetrapareză spastică diketică.
💙 DIVCO PACK a donat cu generozitate suma de 5.000 RON, contribuind astfel la șansa unei vieți mai bune pentru Ionuț, care are nevoie de 29.500 € pentru tratamente și îngrijire specializată.
Numele lui este Ionuț Nicușor Mosoiu. Un băiat plin de vise, care, în ciuda obstacolelor crunte, continuă să spere la un viitor mai luminos.
Împreună, fiecare donație, fiecare gest de solidaritate, îl apropie mai mult de această șansă la o viață normală.
DIVCO PACK nu este doar o firmă de ambalaje; este o poveste despre tineri antreprenori care au ales să construiască nu doar afaceri, ci și punți între oameni. Născută din dorința de a răspunde tuturor necesităților clienților, compania aspiră să devină lider pe piața de ambalaje returnabile și de unică folosință din România.
Deși tânără, echipa DIVCO PACK reunește specialiști cu peste 15 ani de experiență în domeniul ambalajelor tehnice și de lux, capabili să răspundă celor mai mari provocări. Cu utilaje moderne, suport tehnic de înaltă clasă și servicii integrate de producție și livrare, DIVCO PACK dovedește că profesionalismul și omenia pot merge mână în mână.
Astăzi, DIVCO PACK ne arată că adevărata măsură a succesului stă în bunătate și solidaritate.
Prin gestul vostru, nu doar că oferiți un ajutor concret, ci deveniți un exemplu viu de generozitate și speranță pentru noi toți. Ionuț nu este singur în această luptă — împreună putem schimba vieți!
❤️ Împreună suntem mai puternici. Împreună salvăm inimi. ❤️
25Apr
2025-04-25
Ionuț Nicușor are 17 ani și s-a născut prematur, la 35 de săptămâni. La vârsta de 8 luni, părinții lui au observat că nu își poate susține capul, iar investigațiile medicale au dus la un diagnostic dur: paralizie cerebrală și tetrapareză spastică.
Din acel moment, viața lui Ionuț a devenit o continuă luptă pentru mobilitate și autonomie. Deși își dorește foarte mult să meargă singur, afecțiunea neurologică severă îl împiedică să facă pași fără ajutor.
Singura soluție medicală viabilă în acest moment este montarea unui stimulator cerebral profund (DBS), o intervenție care poate reduce considerabil spasticitatea și mișcările necontrolate, oferindu-i șansa de a se deplasa mai ușor și de a-și îmbunătăți calitatea vieții.
Intervenția este programată la Liv Hospital, în Turcia, sub supravegherea medicului Baran YILMAZ.
Costul total al procedurii și transportului este de 29.500 euro, sumă care depășește cu mult posibilitățile financiare ale familiei.
25Apr
2025-04-25
Împreună pentru Ionuț. Un pas mic pentru noi, o șansă uriașă pentru el.
Are doar 17 ani, dar deja duce o luptă pe care mulți adulți ar claca. Ionuț Nicușor Mosoiu a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică dikinetică, o afecțiune neurologică severă care îi limitează drastic libertatea de mișcare. Pentru el, fiecare zi este o provocare. Pentru noi, fiecare zi este o șansă să fim oameni.
Costul tratamentului de care Ionuț are urgent nevoie se ridică la 29.500 de euro – o sumă greu de atins pentru o familie care a epuizat toate resursele. Dar nicio povară nu e prea grea atunci când este împărțită între oameni care aleg să se implice.
Printre cei care au ales să sprijine visul lui Ionuț de a merge din nou se numără și TSV PETROLIERE, care a donat suma de 3.000 RON pentru a contribui la costurile necesare tratamentului său.
Gestul lor este un exemplu că solidaritatea poate porni din orice domeniu – chiar și dintr-o benzinărie. Atunci când afacerile înțeleg că binele nu se măsoară doar în cifre, ci și în vieți schimbate, întreaga societate are de câștigat.
Un exemplu care merită urmat
Ionuț nu are nevoie doar de compasiune, ci de acțiuni concrete. Orice donație, oricât de mică, poate înclina balanța în favoarea lui. Iar atunci când companii precum TSV ETROLIERE aleg să se implice, ele transmit un mesaj puternic: că împreună, putem da direcția bună unor destine care încă nu au avut o șansă reală.
🔗 Dacă vrei să afli mai multe despre activitatea TSV PETROLIERE sau să susții la rândul tău cauze umanitare, intră pe tsvpetroliere.ro.
23Apr
2025-04-23
La doar 17 ani, Ionuț duce o luptă crâncenă cu o boală care îl ține prizonier în propriul trup – tetrapareza spastică dikinetică. Fiecare zi este o provocare, fiecare oră un chin. Mișcările îi sunt limitate, iar crizele sunt atât de dese și severe, încât viața lui atârnă de un fir de ață.
👨⚕️ Din păcate, starea lui Ionuț este atât de gravă încât nu poate călători cu avionul sau autocarul pentru tratamentul salvator din Turcia. Singura variantă sigură este o ambulanță privată asistată de medic și asistent medical. Costurile pentru două drumuri – dus și întors – sunt colosale: 5500 de euro doar pentru transport.
🙏 Familia lui nu are puterea financiară de a susține această luptă singură. Împreună, putem schimba destinul acestui copil. Fiecare donație înseamnă o speranță, o șansă în plus ca Ionuț să ajungă acolo unde poate primi tratamentul de care are disperată nevoie.
❤️ Fii parte din miracolul lui Ionuț. Orice gest contează. Orice contribuție poate aduce alinare. Donează, distribuie, implică-te. Azi, pentru el. Mâine, poate pentru alt copil care are nevoie de noi toți.
19Apr
2025-04-19
În spatele fiecărui caz pe care îl susținem se află o poveste de viață – una care doare, dar care, prin solidaritate, poate renaște în speranță. Astăzi, povestea lui Ionuț Nicușor Mosoiu, un băiat de doar 17 ani, devine mai luminată datorită unei fapte de mare omenie.
Ionuț trăiește cu o boală cruntă – tetrapareză spastică dikinetică – o luptă continuă cu propriul trup, care nu-l ascultă, care îl ține captiv în suferință. Visul lui nu e extravagant. Nu cere nimic imposibil. Vrea doar să se poată mișca mai bine, să simtă că poate trăi o viață demnă, ca orice alt adolescent.
Pentru această șansă, are nevoie de 24.000 de euro – un preț greu de dus pentru familia lui. Însă Allianz-Țiriac Asigurări a ales să nu rămână indiferentă. A ales să fie parte din această luptă și să doneze 5.000 de euro, oferind nu doar bani, ci un colț de cer senin într-o lume care, adesea, pare nedreaptă.
Gestul lor nu este doar o donație – este o declarație de umanitate. O promisiune că, dincolo de calcule și cifre, există companii care pun inima înaintea profitului, care aleg să fie alături de oameni exact atunci când e cel mai greu.
De peste 30 de ani, Allianz-Țiriac Asigurări este un simbol al siguranței. Astăzi, este și un simbol al speranței.
Vă mulțumim, din suflet, în numele lui Ionuț și al tuturor celor care cred că, împreună, putem salva vieți. Cu fiecare gest, cu fiecare inimă atinsă, mai facem un pas spre un mâine mai blând.
18Apr
2025-04-18
O zi de neuitat pentru sufletul unei familii.
Ziua de 17 aprilie 2025 va rămâne veșnic în inimile lui Ionuț Moșoiu și ale familiei sale ca o zi a speranței, a credinței și a iubirii. Într-o zi mare și sfântă — Joia din Săptămâna Patimilor — 422 de suflete s-au unit într-un gest de solidaritate rar întâlnit, dăruind fiecare după puterea și inima sa.
Această revărsare de bunătate a fost mai mult decât o simplă donație. A fost o rugăciune colectivă, o îmbrățișare caldă, o rază de lumină pentru un om aflat la nevoie. Fiecare contribuție a fost o speranță, o respirație nouă, un pas mai aproape de vindecare.
Mulțumim din suflet fiecărui binefăcător, fiecărei inimi care a bătut alături de a noastră. Într-o lume adesea grăbită și rece, voi ați ales să vă opriți, să priviți, să simțiți și să ajutați. Ați devenit familia extinsă a lui Ionuț.
Fie ca binele pe care l-ați semănat să se întoarcă înmiit în casele voastre.
Paște fericit și binecuvântat!
Să vă fie inima ușoară, iar lumina Învierii să vă călăuzească mereu pașii.
17Apr
2025-04-17
❤️ D&D CONSTRUCT a ales să fie parte dintr-o poveste de speranță și vindecare!
Cu o inimă mare și un gest de profundă generozitate, compania D&D CONSTRUCT a donat suma de 7.700 RON, sprijinindu-l pe Ionuț Nicușor Mosoiu, un tânăr de doar 17 ani, diagnosticat cu tetrapareză spastică dikinetică.
🧒 Ionuț luptă zi de zi cu un diagnostic crunt, dar nu singur. Are alături oameni cu suflet mare care cred în el și în șansa lui la o viață mai bună.
Pentru tratamentele de care are urgent nevoie, suma totală necesară este de 24.000 €.
💙 Fiecare donație înseamnă o șansă. Fiecare gest contează. D&D CONSTRUCT ne-a arătat că solidaritatea schimbă destine. Vă invităm să le urmați exemplul și să fiți alături de Ionuț!
📩 Pentru donații și sprijin: [aici poți adăuga un cont sau link de donație, dacă este disponibil]
Împreună, putem reda speranța. Împreună, putem face minuni.
16Apr
2025-04-16
Grupul de firme BAUPARTNER înseamnă mai mult decât construcții. Înseamnă viziune, responsabilitate și implicare în comunitate. Ne dorim ca fiecare proiect al nostru să lase o amprentă nu doar în peisaj, ci și în viețile oamenilor.
În această primăvară, am ales să fim parte din povestea lui Ionuț Nicușor Moșoiu, un adolescent de doar 17 ani, care luptă cu un diagnostic dur: tetrapareză spastică dikinetică.
Pentru a-l sprijini în drumul său spre recuperare, BAUPARTNER a donat suma de 10.000 RON, prin intermediul Asociației „Salvează o inimă” – un pas important în direcția unui viitor mai bun pentru Ionuț. Suma totală necesară este de 24.000 €.
🤝 Ne bucurăm să fim parte din această inițiativă și îi încurajăm și pe alții să contribuie. Fiecare gest contează. Fiecare donație aduce speranță.
Pentru că atunci când construim cu sufletul, schimbăm vieți.
Moisoiu Ionuț Nicușor are 17 ani și s-a născut prematur, la 35 de săptămâni. La vârsta de 8 luni, părinții lui au observat că nu își poate susține capul, iar investigațiile medicale au dus la un diagnostic dur: paralizie cerebrală și tetrapareză spastică.
Din acel moment, viața lui Ionuț a devenit o continuă luptă pentru mobilitate și autonomie. Deși își dorește foarte mult să meargă singur, afecțiunea neurologică severă îl împiedică să facă pași fără ajutor.
Pentru a-și menține tonusul muscular și șansele la recuperare, Ionuț are nevoie zilnic de gimnastică medicală și terapii specializate – tratamente costisitoare, pe care familia sa cu greu le poate susține. Tatăl a renunțat la locul de muncă pentru a ajuta, iar mama este angajată ca asistent personal, singura sursă stabilă de venit.
Singura soluție medicală viabilă în acest moment este montarea unui stimulator cerebral profund (DBS), o intervenție care poate reduce considerabil spasticitatea și mișcările necontrolate, oferindu-i șansa de a se deplasa mai ușor și de a-și îmbunătăți calitatea vieții.
Intervenția este programată la Liv Hospital, în Turcia, sub supravegherea medicului Baran YILMAZ.
Costul total al procedurii este de 29.500 euro, sumă care depășește cu mult posibilitățile financiare ale familiei.
„Sunt Lenuța, mama lui Ionuț. De 17 ani, încercăm să-l ajutăm să ducă o viață cât mai aproape de normal. Am fost cu el la nenumărate terapii, spitalizări, intervenții. Nu am renunțat nicio clipă, dar acum nu mai putem singuri.
Ionuț este un copil blând și puternic, care nu s-a plâns niciodată, deși lupta lui este grea. Își dorește doar să poată merge – nu cere mai mult.
Noi, ca părinți, ne-am făcut datoria cât am putut de bine, dar resursele noastre sunt limitate.
Această intervenție este o șansă reală pentru el, iar sprijinul oamenilor din jur poate face diferența.
Orice ajutor este binevenit. Vă mulțumim pentru sprijin, empatie și implicare.”ne-a declarat plângând mama lui Ionuț
Cum poți ajuta:
🔹 Printr-o donație – orice sumă contează
🔹 Prin distribuirea acestui mesaj către alți oameni care pot ajuta
🔹 Prin solidaritate, oferindu-i lui Ionuț o șansă reală la independență
Orice gest contează. Împreună putem face o schimbare.
Pentru donații:
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL
Banca Transilvania
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele IONUȚ MOSOIU