Mihaela Andrieș

Campanie din trecut 0 zile
102.99666254635% Complete

Suma primita

41.662 €

Necesari

40.450 €

Puteti dona direct prin transfer bancar in urmatoarele conturi:

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

Cont USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

Plati efectuate

doc_61f2b0ec77df6_Mihaela-Andries-27.01.2022.pdf
doc_6308b197a21a2_Mihaela-Andries-26.08.2022.pdf
doc_630f6874033b3_Andries-Mihaela-31.08.2022.pdf

Acum poti dona extrem de simplu si rapid prin noua Aplicatie pentru Android si iOS "Salveaza o Inima"

Lista donatori

Lista donatori banca

ALEXANDRU A.
Floroiu A.
FLORIN V.
BOTA D.
Istrate D.

SFANTUL NECTARIE – PROTECTORUL NOSTRU

Mihaela Andrieș

Campanie din trecut

Update-uri campanie

24 Nov
2022-11-24

Mulțumesc încă o dată Asociației „Salvează o inimă” și dumneavoastră în mod special! După cum vedeți, pareza facială s-a mai remis în partea inferioară a feței. La frunte nu este nicio îmbunătățire momentan, dar în timp poate vor fi rezultate.

31 Aug
2022-08-31
Plati efectuate Fisier 1

Asociația Salvează o inimă a achitat azi suma de 7980 RON conform ordinului de plată atașat.

Vă mulțumim!

Lupta noastră continuă!

26 Aug
2022-08-26
Plati efectuate Fisier 1

Asociația Salvează o inimă a achitat azi suma de 12500 EURO conform ordinului de plată atașat.

Vă mulțumim!

Lupta noastră continuă!

09 Feb
2022-02-09

Dragi prieteni,

Venim cu un mesaj de mulțumire din partea doamnei Mihaela după ce a trecut peste cumpăna vieți și cea mai lungă zi din viața ei și a familiei Andrieș. Am trăit și noi cu emoții până la o oră târzie că doamna Mihaela a ieșit cu bine din operație iar azi a fost mutată în salon. Zilele următoare vor avea loc investigațiile medicale și se va stabili conform rezultatele planul de tratament.

 Vă mulțumim că datorită ție dragule donator Mihaela s-a născut pentru a doua oară!

 

27 Jan
2022-01-27

Mihaela Andrieș a fost programată pentru data de 07.02.2022 a fost  pentru investigații medicale iar pentru data de 08.02.2022 va avea loc intervenția  chirurgicală. 

Asociația Salvează o inimă a achitat suma de 44450 euro direct către Uniklinikum Tubingen.

08 Jan
2022-01-08

Copleșită de emoție... Încep prin a- i mulțumi lui Dumnezeu pentru că mi-a arătat calea și mi-a pus alături oamenii de care aveam nevoie, pe voi toți... OAMENI MINUNAȚI. Toți cei care ați făcut posibilă această minune pentru mine.

Le mulțumesc celor care m-au încurajat să caut această cale, să îndrăznesc, să sper în șansa mea..!!

Vă consider "Stelele de pe cerul meu", ce străluciți laolaltă pentru a-mi lumina calea spre vindecare! Luceafărul de pe acest cer este fiica mea pe care o iubesc necondiționat și pentru care îmi doresc cel mai mult să mă fac bine.Ea este cea care v-a adunat pe cei mai mulți dintre voi și v-a cerut neprețuitul ajutor. Multumesc soțului meu, care este cel mai mare sprijin al meu, familiei, rudelor, prietenilor, colegilor, vecinilor, cunoscuților și necunoscuților...

Mulțumesc Asociației "Salvează o inimă" pentru tot ajutorul și în special domnului Vlad Plăcintă!

Vă mulțumesc din tot sufletul meu absolut tuturor celor care ați fost prezenți alături de mine și ați făcut totul posibil atât de REPEDE!

Mă înclin cu respect în fața tuturor celor care s-au rugat, au distribuit, au donat și m-au susținut moral!

Din puținul vostru ați reușit să faceți imensul meu!

Fiecare în parte îmi dați forța de a lupta!

Tot ce îmi doresc acum este să vă pot răsplăti efortul cu vești bune.

Nu știu ce urmează, dar vă asigur de recunoștința, prețuirea și mulțumirile mele profunde.

Vă doresc multă sănătate și Dumnezeu să ne ajute pe toți!

08 Jan
2022-01-08

În doar 5 zile calendaristice s-a colectat suma necesară pentru intervenția chirurgicală. Mulțumim din inimă pentru fiecare donație,distribuire,rugăciune și fiecare gând bun.Mulțumiri speciale ALUZIVA.

06 Jan
2022-01-06

Cuvintele sunt de prisos pentru a mulțumi vreodată tinerei mame Alina Greavu, cunoscută de majoritatea tinerilor și nu numai de tineri cu numele de ALUZIVA. Este printre puținii influencerii din România care se implică în campanii de strângere de fonduri.De data aceasta s-a implicat pentru doamna asistentă Mihaela Andrieș.Vă las câteva rînduri mai jos despre Aluziva.

Hello! Aici Alina Greavu (31 ani). Sunt jurnalist și actual creator de conținut axat pe activism social și parenting. Cu studii în comunicare, am început să scriu pe blog la 19 ani și la 20 de ani am avut și primul job în presă. Am lucrat la mai multe reviste și televiziuni, urmând ca în 2018 să activez în zona de online, pe YouTube și Instagram, sub numele ALUZIVA.

Având trei copii, vorbesc deschis despre experiența de mamă, abordez subiecte tabu și prezinta viața așa cum este, în ciuda presiunii de a arăta numai perfecțiune în social media.

Mă implic deseori în campanii caritabile, motiv pentru care în 2020 am câștigat AVON AWARD FOR SOCIAL CAUSES la Digital Divas. Sunt o portavoce pentru cei care mă urmăresc și ating fără rețineri subiecte grele precum exploatarea la serviciu, depresia, abuzurile sexuale, situația învățământului românesc, comunitatea LGBT etc. Pe YouTube am devenit cunoscută după ce am povestit într-un videoclip de o oră despre cum mi-am dat demisia în direct din postul de prezentatoare de știri, clip care a depășit un milion de vizualizări.

05 Jan
2022-01-05

Vă mulțumesc din suflet și sunt recunoscătoare fiecăruia în parte, pentru tot ce faceți!!! Suntem la jumătatea drumului dar sunt sigură că prin bunăvoința dumneavoastră vom reuși.

Dacă în urmă cu 2 zile totul părea aproape imposibil, iată că voi toți îmi arătați că se poate, că voi reuși să înving!

05 Jan
2022-01-05

Am rămas profund mișcați de mesajul de disperare a fiicei doamnei Mihaela Andrieș :”Ea e mama mea și are nevoie de mine. Și eu am nevoie de mama mea. Împreună avem nevoie de voi pentru a strânge suma de 40.000 euro într-un timp atât de scurt.

Pare imposibil, însă cu fiecare donatie, oricât de mică, și fiecare share, cresc șansele ca mama să poată duce o viață normală.

Dupa 4 ani, am reusit sa gasim solutia, însă acum pare mai departe ca niciodată.

Conturile în care se poate dona le găsiți în linkul de mai jos. Vă rog din suflet să dați share!”

În doar 30 de ore am colectat suma de:12373 euro

Campanie începută la 03.01.2022

Nume: Mihaela

Prenume: Andrieș

Vârsta: 45 ani

Suma necesara: 40.450 euro

Diagnostic: Neurinom de nerv facial drept

Tratamentul îl va efectua în Germania

 

Povestea Mihaelei

 

Prin prisma profesiei mele, am fost mereu expusă și sensibilă la suferința pricinuită oamenilor de diverse boli, dar niciodată nu mi-am imaginat că într-o zi voi fi eu protagonista unei astfel de drame...

Mihaela Andrieș lucrează ca asistent medical într-un spital din Botoșani. Suferința trupească a fost mereu în fața ochilor ei și a făcut tot ce a putut pentru a-și ajuta pacienții să-și recapete sănătatea sau măcar să le scadă durerile. În urmă cu 4 ani, a început să simtă pe propria piele neputința celor care se chinuiau în saloane. Un spasm la ochiul drept și dureri insuportabile la ureche au făcut-o să-și piardă zâmbetul, la propriu. Jumătatea dreaptă a feței i-a paralizat.

Ultimii trei ani au fost un carusel de emoții pentru mine și familia mea. Numeroasele tratamente și vizite la doctori - toate fără succes - m-au lăsat obosită și lipsită de speranță că situația mea se va ameliora vreodată.

În România, afecțiunea a rămas nediagnosticată, iar de un tratament adecvat nici nu putea fi vorba. În noiembrie însă, o clinică din Tübingen, Germania, a diagnosticat-o pe femeia de 45 de ani cu tumoră de nerv facial și i-a propus o intervenție chirurgicală cu riscuri importante, printre care pierderea totală a auzului și a echilibrului pe partea dreaptă. Ar fi singura șansă la o viață asemănătoare celei pe care Mihaela a avut-o înainte. Fără operație, tumora va crește și îi va amenința chiar viața.

Cu toate eforturile financiare pe care familia mea le-a făcut în ultimii 4 ani, costurile acestei intervenții depășesc mijloacele noastre financiare. Strângerea celor 40.450 de euro este cu atât mai dificilă cu cât, pentru a evita agravarea situației, recomandarea este să fiu operată în maximum două luni.

După ani de suferință, există o rază de speranță, dar ea costă mai mult decât își poate permite Mihaela. Speranță și reușită am oferit și noi, de nenumărate ori, prin donațiile noastre. Am salvat o mulțime de vieți și am redat zâmbetul și încrederea în viitor celor care erau scufundați în dezamăgire și deznădejde. O putem face din nou, și pentru această femeie atât de urât încercată de soartă, prin orice donație făcută în conturile Asociației „Salvează o inimă”.

Din păcate, totul pare să aibă un preț, inclusiv viața, iar prețul pus pe viața mea este unul pe care nu mi-l permit în lipsa unui ajutor din partea voastră. Așa că vă rog din răsputeri să mă sprijiniți în această luptă, în speranța că într-o zi mă voi vindeca!

Orice ajutor oferit este de neprețuit. Orice donație îi poate reda zâmbetul celei care le-a zâmbit o viață întreagă celor bolnavi pe care i-a îngrijit. E timpul să fie și ea ajutată. Suntem alături de Mihaela!

 

Pentru donații:

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați pentru transferul bancar numele Mihaela Andrieș!